Calul Troian – refugiati, turisti sau imigranti?


Puhoiul continua sa tina mas media ocupata. Peste tot este prezentata sosirea a mii si zeci de mii de imigranti. Multi pierzandu-si viata, toti avand acelasi scop, sa ajunga in germania. O fi acolo doar miere si lapte? Cum s-au hotarat toti peste noapte sa plece in mod „neorganizat” cu aceeasi destinatie? E grea viata, e grea la noi e grea si la ei, este razboi in „partea lor de lume” dar este demult … nu s-a accentuat nimic acum in ultimul timp.

Ciudat este ca ei nu se refugiaza, cum logic ar fi in tarile invecinate, de acceasi credinta si obiceiuri ca si ei, ci in Europa, la 3500km, in tari crestine. Doar cu rucsacuri in spate, cu copii de mana au pornit la drum.

O postare de pe facebook a lui Adrian Grigoriu ne poate da de gandit.

11990683_2255159697956262_7195900422329788771_n

Imigranti disperati sa ajunga intr-o tara mai sigura

 

“Refugiaţii” de acum 2 zile erau veseli, relaxaţi, senini, făceau glume şi râdeau uneori în hohote în grup. Când grupurile observau că le fotografiez, dintre toţi, câteva persoane, atât bărbaţi cât şi femei, îşi ascundeau fața, dar ceilalţi priveau direct şi fără excepţie zâmbeau iar unii ridicau mâna cu două degete în semnul victoriei. Atmosfera era de veselie fără tensiunea vreunei aşteptări, pozitive sau negative, cu aerul că ştiau exact ce urmează să se întâmple, aveau certitudinea unui viitor imediat lipsit de surprize.

Fără excepţie, erau bine îmbrăcaţi, unii cu haine de firma cu însemnele vizibile în exterior, bine, sau chiar foarte bine încălţaţi, mai toate încălţările arătau ca noi, pantofi de sport de firma sau chiar eleganţi, unele femei aveau toc jos.

Bagajele însă erau cel mai şocant aspect, care, fără echivoc, îi descalifica că refugiaţi sau faţă de ceea ce noi înţelegem că fiind refugiaţi: toţi aveau nu mai mult de un rucksac/ghiozdan de mărime medie. Dar ceea ce era cel mai curios, extrem de curios, era ceea ce de fapt lipsea: nici unul/una nu îşi luase nici o măsură de rezervă în caz de cea mai mică necesitate: nu aveau mâncare, apă sau bagaj special pentru copiii mici. Cărau cam tot atât cât căram eu când mă duceam cu copiii în parc. Ei însă se aflau pe un parcurs de 3,500 km cu plecare din Siria sau Irak şi destinaţie în Germania.

Pe vapor aveau cumva parcă un statut diferit, unii înăuntru pe scaune şi fotolii şi alţii afară pe terasele vaporului, temperatura fiind confortabilă, de 28-32 grade şi senin. Voiajul a durat 3 ore si jumatate.

Foarte puţini s-au declarat că fiind vorbitori de engleză, singura limbă pe care eu o ştiu în afară de romană. În fine, m-am apropiat de un grup voios de tineri care făceau semnul victoriei. Doar doi au declarat că vorbesc engleză. Unul mai solid s-a oferit să răspundă la întrebări.

Eu: De unde veniţi?
El: Irak, Siria, Palestina, eu din Irak.
Eu: Unde mergeţi?
El: Germania.
Eu: De ce Germania?
El: Germania a transmis în mod neoficial că este deschisă să primească imigranţi;
Eu: Pe ce traseu mergeţi?
El: Din Siria sau Irak trecem în Turcia de unde suntem transportaţi cu autobuze cu geamuri acoperite până la ţărmul mării. Acolo ne îmbarcăm pe bărci de câte 50 de persoane care ne trec marea în insulele greceşti în aproximativ 4 ore. Luăm vaporul până la Kavala. De la Kavala luăm autobuzul până la Salonic, apoi vom merge la Skopije şi de acolo în Germania (nu l-am mai întrebat cum vor merge de la Salonic mai departe, nu mai era necesar)
Eu: Dacă eu mă duc în Turcia la graniţă şi nu am viza şi încerc să trec, mă arestează. Voi cum aţi intrat în Turcia?
EL: Avem acte de intrare;
Eu: Deci în Turcia aţi intrat legal ca turişti?
El: Da.
Eu: Şi mai departe cum aţi intrat în Grecia?
El: Cu barca.
Eu: Fără autorizaţie?
El: Este o înţelegere între state ca să ne dea statut de refugiat şi apoi cu acea autorizaţie poţi intra în celelalte state pe parcurs.
Eu: Există călăuze care organizează oamenii ăştia mulţi?
El: Nu.
Eu: Chiar aşa, sute de oameni, fiecare pe cont propriu pleacă la acelaşi moment pe acelaşi traseu în aceeaşi direcţie?
El: Da.
Eu: Cum de sunteţi atât de lejer îmbrăcaţi şi mai ales, nu aveţi provizii de mâncare, apă, vi se dă pe drum de cineva?
El: Nu. Uite, eu am 27 de ani, am suferit ani de zile de foame şi de sete, sunt tânăr şi mai pot face un sacrificiu 30 de zile cât durează drumul.
Eu: Cum de sunteţi atât de mulţi plecaţi deodată? Întreb pentru că eu însumi am fost acum 30 de ani refugiat din România comunistă şi pe vremea mea, refugiaţii plecau individual sau familii şi doar în caz de război pe vremuri mai îndepărtate, plecau un grupuri mari fugind de front. În cazul vostru, conflictele armate sunt continue de 4 ani în Siria, de 24 de ani în Irak, de 70 de ani în Palestina, nu e ceva nou care v-a luat prin surprindere, valurile iniţiale au plecat de mult, ce e cu voi acum, ce s-a întâmplat?
El: La noi totul este distrus, nu mai avem nici un viitor, eu am 27 de ani şi sunt inginer electronist dar de 5 ani nu am găsit nici un serviciu în Irak. La noi au fost omorâţi 4 milioane irakieni în primii 3 ani de război.
Eu: De unde eşti din Irak?
El: Din Irak.
Eu: (eu fac o pauză nedumerit. Vorbea prea bine engleză să nu fi înţeles întrebarea.)
El: La noi 5 % sunt inteligenţi, restul de 95% sunt idioţi care se împuşcă toată ziua unii cu alţii. Nu mai este nimic de făcut, totul este terminat, nu sunt locuinţe, nu e apă, nu e electricitate, nu sunt servicii, politicienii sunt corupţi.
Eu: Ştiu că ţara v-a fost distrusă în primele luni după atacul american din 2003 şi de atunci sunteţi alungaţi din ţară. La noi în România e la fel de 25 de ani, 4 milioane de romani au fost forţaţi să plece din motive economice. Voi ce ştiţi despre motivele pentru care aşa ceva se întâmplă?
El: Nişte politicieni vor să se îmbogăţească şi dictatura americană.
Eu: Voi realizaţi că în timp ce irakienii, sirienii, palestinienii părăsesc teritoriile strămoşeşti voi sunteţi înlocuiţi de populaţie evreiască aşa cum se întâmplă şi în România? Vor să vă ia ţara așa cum fac şi la noi?
El: (tăcere; cu o față imobilă se uită drept …. prin mine.)
Eu: Pot să fac o fotografie cu voi?
El: Nu, mie nu îmi place să fiu în fotografii.
Eu: Dar cu băieţii se poate?
El: Da, cu ei da (fotografie ataşată)
(n.a. după ce fac fotografia cu băieţii)
Eu: Totuşi cu tine se poate face o poză?
El: (se uită al tinerii din grup care aveau priviri uimite cumva la întrebarea mea și reticența lui, se gândeşte puţin şi decide) bine, dar numai cu mine (poza ataşată).
Eu: Totuşi nu se poate să abandonăm pământurile strămoşeşti, trebuie să existe o speranţă, ceva care să vă ţină legaţi de ţara voastră.
El: Nu mai este nimic de făcut, totul este terminat, nu mai este nici o speranţă.

La coborâre, toate sutele de “refugiaţi” se comportau extrem de disciplinaţi, relaxaţi, senini, calmi, se grupează pe chei în grupuri de 10-20 de persoane. În faţa fiecărui grup câte un bărbat tânăr gesticulează. Se evidenţiază o organizare în care grupurile au un conducător şi un adjunct.

La un semn, pornesc grupuri, grupuri, în aceeaşi direcţie şi se formează o coloană răsfirată. Un marş continuu alert şi hotărât de oameni siguri pe ei s-a pornit pe toată lungimea cheiului şi pe promenada oraşului.

I-am urmărit şi am ajuns la autogara din Kavala unde făcuseră o mare îmbulzeală calmă, la ghişeul de bilete şi pe măsură ce ieşeau de la ghişeu, se aliniau la urcarea în autobuze. Autobuz după autobuz veneau de undeva din spatele autogării pe stradă în fata ghişeelor şi fără nici o urmă de îmbulzeala aranjau bagajele partea de jos a autobuzului şi se urcau ordonaţi în autobuz. Cala de bagaje era mai mult goală. La noi în autogara, cala de bagaje se umple înainte de a se umple autobuzul, şi doar se duc de ici colea prin ţară. Când la noi se iese din ţară, se mai agata un portbagaj suplimentar de autobuz, uneori o remorcă. Autobuzele pentru ei erau pregătite în cantitate suficientă, în mod clar se aşteptau la venirea puhoiului de “refugiaţi”.

Pe una din străzi lângă autogara, în grup de 6-8 poliţişti greci relaxaţi supravegheau grupul de lângă motocicletele lor parcate. Toată lumea ştia ce se petrece, ştia că nu vor fi surprize, nimeni nu se grăbea, singurele vociferări se auzeau de la cei care apăreau ca sunt organizatori.

11947475_2255159654622933_2579910962454193903_n11895935_2255160027956229_8469896442885541867_n11951117_2255159431289622_4289271814482618768_n

Asa sa fie?

Cum poti pleca la asemenea drum doar cu un rucsac? Daca ai avut bani de plimbat cu vaporul (cum se vede in poze ) nu ai mai avut si alte lucruri importante sa le iei cu tine? Cum poti pleca pentru totdeauna, cu toata familia, doar cu un rucsac in spate, ti-ai luat doar pijamalele cu tine? Te asteapta cineva cu totul de-a gata unde mergi?

De ce imigrantii musulmani nu se duc in tarile din Peninsula Arabica, gen Arabia Saudita, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrein. Stiti de ce? Pentru ca nu ii primesc. Arabia Saudita a anulat toate permisele de lucru pentru muncitorii sirieni de la inceputul conflictului din Siria. Daca fratii lor musulmani cu care impartasesc aceeasi religie si aceleasi valori nu ii vor de ce sa ii vrem noi? Dupa atatea atentate cu bomba in Europa, noi ii primim cu bratele deschise. Si nu catiava amarati ci sute de mi, poate chiar milioane la ritmul in care vin. Serios? Ne-am lovit la cap??

Pentru cei care stiti legenda Calului Troian, nu vi se pare ca se aseamana foarte mult?

Sursa

Hai. Spune ceva. Te provoc!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Vrei sa sti ce mai postam? Lasa email-ul

Ce este Break4coffe?
Un blog cu "de toate". Scriem despre ce ne taie capul, ce gasim interesant pe internet si impresii de calatorie. Un blog cu multe fotografii. Ajuta-ne cu Like si Share :)
Cine este online
2 vizitatori online acum
1 vizitatori, 1 roboti, 0 membri

Powered By